Postati aici comentariile dvs.

35 comentarii pana acum.

  1. vela spune:

    Astazi este o zi in care mi-am vazut indeplinit un vis, am auzit din gura politistului „ADMIS”. Tin sa multumesc celor ce m-au ajutat sa ajung in aceasta faza de ‘soferita” si anume instructorului si indrumatorilor din cadrul BANDEI 1. Am pornit de la 0, nu stiam cum sa tin mainile pe volan , nu stiam care este ambreiajul, acceleratia, frana.Incet , incet am reusit sa fac ceea ce mi se parea imposibil, intram pe strazi inguste, luam virje, faceam parcari de care eram chiar multumita.Am facut multe greseli, dar important este ca eram mereu incurajata si pas cu pas numarul greselilor se diminua.Partea de teorie deasemenea mi-a fost explicata de domnul instructor ,astfel incat chestionarele si-au pierdut din dificultatea initiala. Am reusit intr-o luna sa invat lucruri care mi se pareau de neatins.TOTUL am invatat cu BANDA 1. Greseli, realizari, progrese, emotii si in final PERMISUL DE CONDUCERE!!!MULTUMESC BANDA 1!!!!

  2. Balcu Ioan spune:

    Inainte de a fi inscris la BANDA 1 auzisem foarte multe cuvinte laudabile despre aceasta. Nu-mi venea sa cred, insa am probat.Totul era real.
    Ca si altii nu stiam mai nimic, nici teoretic, nici practic.
    Cosider ca examenul scris pe care l-am obtinut a fost datorat mult de explicatiile simple, logice si convingatoare ale domnului instructor. De asemenea mediul in care s-a desfasurat procesul invatarii a fost unul incurajator, plin de amabilitate din partea tuturor.
    Cursurile practice ale conducerii au avut eficienta deoarece rabdarea, calmul si politetea domnului instructor au fost invevitabil vizibile.
    Examenul, la fel ca majoritatea de la BANDA 1 a fost promovat din primul test.
    Daca vrei sa ai permis de conducere intr-un mod cinstit, fara bani multi, rapid si sigur din prima examinare poti avea incredere doar mergand la BANDA 1

  3. Cristina si Alina spune:

    Am auzit de scoala de soferi BANDA_1, numai cuvinte de lauda, iar noi, neavind permis de conducere, am hotarit sa ne inscriem pt a urma cursurile acestei scoli.La inceput nu stiam nimic,dar intr-o luna,am reusit sa stim tot ce era necesar…datorita instructorului acestei scoli si in final,am reusit sa avem permis! Multumim dl. instructor! Faceti si voi la fel ca noi si veti avea permis de conducere!

  4. Ildiko spune:

    Prin înscrierea la această școală de șoferi, mi-am împlinit visul de o viață: să am carnet de conducere! Faptul că mulți dintre cursanți apelau la Banda 1 pentru că la alte școli de șoferi nu reușeau să promoveze examenul, mi-a dat multă încredere. Asta, plus profesionalismul și răbdarea de care a dat dovadă domnul instructor. În doar două luni de zile am reușit să promovez examenul din prima. Apelați cu încredere la serviciile acestei școli! Mult succes tuturor și aștept să devenim colegi în trafic! 🙂

  5. daniela spune:

    ieri in sfarsit am reusit si eu sa imi indeplinesc un vis…acela de a avea permis.am avut un mare noroc sa apelez la aceasta scoala deoarece suntem foarte bine pregatiti atat teoretic cat si practic…suntem pregatiti sa ne luam permisu din prima…cu lacrimi de fericire nu de suparare.va multumesc pt tot sprijinul

  6. Stan Roxana spune:

    Doresc să le mulţumesc din suflet:
    domnului instructor , Marian Bojica, pentru toată răbdarea şi calmul care l-a avut cu mine şi doamnei Violeta, pentru încurajările primite! 🙂 Mulţumită lor sunt azi şoferiţă!
    Recomand cu încredere tuturor celor care doresc să fie viitori şoferi, BANDA 1!

  7. Sergiu spune:

    In timp ce eram la sala la Banda1 am vazut oameni care veneau sa se inscrie spunand ca au auzit ca este o scoala foarte buna.Chiar asa si este.Eu am luat atat examenul teoretic(26/26) cat si examenul de traseu din prima!Ii sfatuiesc pe toti cei care vor sa obtina permisul auto sa incerce aceasta scoala.

  8. Sandra spune:

    AM LUAT PERMISUL!!!!!!!!!!! Cam asta imi striga inima de cateva ore incoace din momentul in care politistul mi-a spus: „Pai ce pot spune mai mult decat ADMIS”. Datorita scolii de soferi BANDA 1 si in primul rand a domnului instructor Marian Bojica, am reusit sa iau premisul. Lucru de care nu eram prea sigura ca sunt in stare. Dintr-un simplu pieton am ajuns o soferita care cunoaste legislatia rutiera, care stie acum ce inseamna a conduce preventiv si care cu siguranta va ramane cu lectia intiparita in minte multa vreme de acum incolo. Banda 1, pentru mine cel putin, nu a fost o simpla scoala de soferi, e mult mai mult de atat, este un mediu prietenos, un mediu in care simti efectiv ca inveti fara sa ramana vreo intrebare nelamurita. La Banda 1 totul se invata logic si nu exista persoana care sa plece de acolo fara sa inteleaga ceea ce a invatat. Cat despre orele de conducere, pot spune ca a fost cea mai frumoasa experienta a mea. Toate manevrele sunt explicate cu calm si rabdare. Pe cat de disperata eram cand am inceput sa conduc ca nu ma impacam cu ambreajul, schimbatorul si altele, pe atat de bine am ajuns sa le stapanesc in momentul de fata. Recomand din tot sufletul Banda 1, nu doar de dragul de a o spune, dar pentru ca aici, oricine ar veni, poate fi sigur ca la sfarsitul sesiunilor de legislatie si de conducere se poate alege cu un permis frumos. Parerea mea… Pentru a deveni un sofer bun ai nevoie de rabdare, atentie sporita, reflex si de BANDA 1. Va multumesc din suflet pentru tot si sa ne vedem la drum cu bine!!!!

  9. denisa cristina spune:

    Banda 1,va multumesc ca datorita voua de astazi sunt „soferita„,dar mai ales domnului Munteanu Nicolae pentru rabdarea avuta.Ii multumesc si doamnei Violeta.Multumesc Banda 1 pentru tot!!!

  10. Iulia spune:

    Multimesc Banda 1 si in special domnului Marian intrucat atorita lui am reusit sa iau permisul de conducere. Recomand aceasta scoala tuturor viitorilor soferi. Ii multumessc si Violetei pentru sprijin si incurajare.

  11. vacarescu spune:

    Vreau sai multumesc ..care mor ajutat sa iau sala -si am luato am fost admis cu 24 de puncte va recomand sa facetii scoala de soferi la banda unu si io va promit ca veti avea permisu avetii incredere

  12. Abagiu Florin spune:

    Tin sa va multumesc pentru tot , cu ajutorul dumneavoastra am fost admis din prima si la sala si la traseu , desi nu credeam . Vreau sa recomand tuturor aceasta scoala de soferi ! Aveti incredere si nu veti regreta . Multumesc !

  13. Alin spune:

    Doresc sa multumesc domnului instructor si profesor de legislatie rutiera Marian Bojica pentru profesionalismul si seriozitatea de care a dat dovada in procesul de pregatire pentru obtinerea permisului de conducere, permis care l-am obtinut cu 26 de puncte chiar din prima incercare. Daca doriti sa obtineti permisul de conducere recomand scoala de soferi Banda 1 cu toata increderea !

  14. Potocianu Natasa spune:

    Visul meu s-a implinit:AM LUAT PERMISUL!!!Si asta datorita scolii de soferi BANDA1,in special a d-lui instructor si profesor de legislatie Marian Bojica si a d-nei Violeta.Va impartasesc faptul ca,la inceput,nu eram prea sigura de reusita mea.BANDA1 pentru mine a fost ceva special.Orele de legislatie rutiera au fost,pot spune,ore de relaxare,ore cand toate nelamuririle ale oricarui cursant au fost dezbatute intr-un mod calm,logic si prietenos.In ceea ce priveste orele de conducere nu va puteti inchipui cu cata rabdare si profesionalism i-ti sunt explicate fiecare manevra in parteRecomand cu tot dragul BANDA1pentru ca aici,oricine ar veni poate fi sigur ca va dobandi cunostintele necesare pentru a lua permisul din prima,la fel ca mine.Vreau sa va multumesc inca o data,in special pentru faptul ca m-ati incurajat si mi-ati ridicat moralul atunci cand credinta in propriile puteri se clatina.MULTUMESC BANDA1 PENTRU TOT!!!

  15. Munteanu Maria spune:

    M-ai incurajat atunci cand aveam nevoie de asta.Cuvintele nu pot exprima recunostinta pe care o simt. O sa spun doar: Multumesc

  16. Modoianu Nadia spune:

    Mii de mulțumiri d-nului Bojica Marian pentru tactul de care a dat dovada în pregatirea mea ca „șoferiță”. El m-a ajutat să-mi înving toate temerile legate de condus, mi-a arătat cu mult profesionalism „tainele” condusului, așa încât nu numai că am luat permisul din prima dar am ajuns să conduc cu plăcere. Mulțumesc pentru încurajări și d-mnei Violeta. Vă pup!

  17. Dorina Rupa spune:

    Buna tuturor persoanelor care vor sa devina SOFERI !

    Am auzit intamplator de aceasta scoala de soferi BANDA 1 CONTACT, de la foarte multe persone , ca este cea mai buna scoala de soferi din judetul Caras – Severin, si m-am hotarat sa vin special din Spania pentru a-mi indeplini visul de a deveri SOFERITA!

    Multumesc d-lui Marian, pentru pregatirea teoretica si practica. Este un om cu rafinament,eleganta,stil si experienta, cu el am luat carnetul din prima cu punctaj maxim.
    Este singura scoala care iti ofera servicii de calitate si poti plati si in rate pana la terminarea cursului.
    Tot respectul pentru aceasta scoala care merita medaliata cu aur la categoria Prestari servicii de inalta calitate.
    SA O TINA TOT ASA, CA VA AJUNGE FOARTE DEPARTE !

  18. viorica spune:

    Dragi viitori soferi.A-ti optat pentru scoala de soferi Banda1 pentru a invata arta de a conduce?Atunci felicitari pentru ca a-ti facut cea mai buna alegere.Aici ve-ti gasi o echipa de profesionisti pe care va puteti baza.Va spun din proprie experienta deoarece si eu sunt o proaspata soferita si sunt fericita ca am reusit sa promovez examenele din prima, asta datorita unui om minunat,un profesor si un instructor desavarsit, caruia tin sa-i multumesc pe aceasta cale, pentru rabdarea si calmul de care a dat dovada, precum si pentru incurajarile de care chear aveam nevoie. Va multumesc din suflet d-le Marian.Multumesc si d-nei Violeta ca a fost linga mine cind aveam nevoie.Nu o uit nici pe Camelia care mi-a fost ca o surioara. Va multumesc a-ti fost pentru mine ca o familie.Din punctul meu de vedere a-ti castigat licitatia.Felicitari!

  19. Mâtcă Oana spune:

    Multumesc echipei „Banda 1” pentru tot sprijinul!
    Nu credeam vreodata ca o sa ajung sa iau carnetul de soferi stiind ca nu este un lucru tocmai usor,dar tin sa ma mandresc ca AM REUSIT!Am reusit datorita unor persoane care pun tot sufletul pentru a ajuta!Multumesc domnului instructor Marian Bojica pentru toata rabdarea si calmul de care a dat dovada;de altfel multumesc si doamnei Violeta pentru toooate incurajarile!!

  20. OANA spune:

    L-AM LUAT DIN PRIMA CU 25 PCT.DATORITA PROFESIONALISMULUI D-LUI MARIAN BOJICA. NUMAI LA SCOALA DE SOFERI BANDA 1 POTI DEVENI CEL MAI BUN SOFER/SOFERITA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    MULTUMESC BANDA1!!!

  21. razvan spune:

    multumesc echipei banda 1 ,
    pentru tot efortul care l-au facut pentru,mine
    banda 1 e cea mai buna!! creata specaiala
    pentru noi.! vitorii soferii mult succesc! 😉

  22. Dimieru spune:

    Datorita scolii de soferi „BANDA 1” am reusit sa iau permisul din prima,sunt recunoscator pentru conditiile creeate la sala si pentru toate sfaturile primite,recomand tuturor sa urmeze cursurile de la BANDA 1 !!!

  23. szabo maia spune:

    Mulțumesc d-lui Marian Bojica pentru răbdare si calmul de care a dat dovada iar doamnei Violeta mulțumesc pt încurajări.Recomand tuturor școală de șoferi Banda 1,e cea mai buna, formata din oameni deosebiți.

  24. Mosneanu Vasile spune:

    Multumesc Echipei „Banda 1”. Domnul Marian Bojica este o persoana calma, serioasa, si intelegatoare il recomand cu mare incredere. Primul meu contact cu Banda 1 a fost acum 3 ani cand am obtinut permisul cat B, datorita sprijinului acordat din partea D-lui Marian si D-nei Violeta in pregatirea mea pentru sustinerea examenului am revenit la Banda 1! Da am obtinut permisul categoria C, CE din prima si asta datorita sprijinului de care am beneficiat (lectii explicate si de 1000 de ori.) credeti-ma e foarte important sa se ocupe cineva de tine! Multumesc Banda 1!!!

  25. vlad spune:

    DISTRIBUITI SITEUL http://WWW.BANDA1.RO E CEA MAI BUNA SCOALA DIN CARAS SEVERIN SI DIN BANAT DOMNUL MARIAN BOJICA ARE O RABDARE EXTREM DE MARE ATAT CAT SI DNA VIOLETA!!! FACI CATE ORE VREI NU CA LA ALTE SCOLI 10 ORE 20 MAXIM…….LA BANDA 1 INTERESUL LOR E SA AI PERMISU IN BUZUNAR NU ESTE INTERESUL BANILOR PE MINE MAU ASTEPTAT 4 LUNI DE ZILE DE BANI SI TOT MAU AJUTAT. FELICITARI SI RECOMAND ATAT CAT PTR CATEGORIA B CAT SI PTR CATEGORIA CE

  26. Agafita Cosmin spune:

    Am facut categoria C+E si atestatele este o firma foarte serioasa,inscrieti-va cu incredere.

  27. Marian Cismariu spune:

    Este o zi minunata din viata mea,deoarece am obtinut permisul la BANDA 1..cat B,C,C+E,Atentatele.Este un vis devenit realitate…VA MULTUMESC pentru incredere si timpl acordat…

  28. Olariu Radu spune:

    Recomand aceasta scoala Banda1 cu incredere nu ezitati inscrietiva cu incredere si nu o sa regretati, am luat examenele cat C+E, plus atestatele.

  29. ANGY- FLORY spune:

    Iata ca am terminat si eu scoala de soferi,fiind foarte multumita de serviciile oferite de scoala de soferi BANDA 1.Toti angajatii scolii cu care am luat contact au dat dovada de un profesionalism desavarsit,tratand elevii cu mare respect si incercand sa vina in intampinarea problemelor lor.Multumesc mult echipei BANDA 1 pt sprijinul acordat pe tot parcursul scolii.Secretar,profesor de legislatie,si instructor toti au dat dovada de profesionalism.RECOMAND CU INCREDERE SCOALA DE SOFERI BANDA 1.INSCIETI-VA, NU MAI EZITATI ! VA ASIGUR CA NU VETI REGRETA.

  30. Adriana spune:

    Astazi, mi-am indeplinit visul pe care nu credeam vreodata ca il mai pot indeplini, sunt foarte fericita , asta cu ajutorul domnului Marian Bojica si doamnei Violeta carora tin sa le multumesc din suflet pentru rabdarea acordata si pentru incredere si mai ales incurajarile primite, datorita lor mi-am recapatat increderea si curajul. Am ajuns la banda 1 cu moralul si psihicul la pamant , cu 2 incercari la traseu esuate, de la o alta scoala din Resita si de la un alt domn instructor , nu dau nume si care a dat dovada de lipsa de profesionalism.Ma bucur ca am reusit sa schimb scoala sa ajung la acesti oameni minunati .Recomendarea si sfatul meu este banda 1 si veti reusi !Sunt cei mai tari!

  31. Mitu Maria spune:

    Astazi este ziua in care atat eu cat si sotul meu avem dovada palpabila a reusitei examenelor ptr categoria CE(permis,card tahograf si atestat),o mare bucurie si realizare;totodata un nou drum in viata pentru noi.Toate acestea datorita scolii BANDA 1 si a d nului Marian Bojica, un om deosebit cu reale calitati de instructor,inzestrat cu rabdare si calm care ne a initiat in tainele „sofatului” acum 3 ani ptr categ B,atunci cand la fel ca si acum am luat examenul din prima.Multumim d-nului Bojica pentru indrumare si sprijin(ore cu studii de caz care ne au ajutat foarte mult,explicatii pe intelesul tuturor)si d-nei Violeta de asemenea.RECOMANDAM BANDA 1 TUTUROR CELOR CE DORESC SA AIBA O REUSITA,FELICITARI PTR PROFESIONALISM!!!

  32. Mânecă romina daiana spune:

    Multumesc foaete mult Banda1 pentru rot sprijinul acordat . De la secretara ,profesor de legislație , instructor auto toate persoanele sunt foarte dedicate nevoilor elevilor . Tin sa mentioneze ca desi avem un serviciu care nu îmi perm8tea sa merg la legislație decat dupa ora 19 mereu am gasit pe cineva de nădejde de ajutor acolo un. Vreau sa multumesc in mod deosebit domnului Marian Bojica si doamnei violeta pentru tot spijinul acordat si pentru toata rabdare de care au dat dovada. RECOMAND DIN TOT SUFLETUL SCOALA DE SOFERI BANDA. ESTE CEA MAI BUNA SCOALA DE SOFERI DIN TOT JUDETUL. CU CEI MAI BUNI INSTRUCTORI SI CU CEL MAI BUN PROGRAM.

  33. Petrică spune:

    La fel ca toti…, doresc sa multumesc Intregului personal, si foarte, foarte SPECIAL domnului instructorului şef M.B, De la scoala de soferi BANDA1 , petru rabdarea si priceperea care a dat dovada cu mine oră de oră .( credeti-ma dl instructor M. B. merita sa-l platiti mai mult pe ora de cat costa normal)
    este (parerea mea) una dintr-e cele mai bune scoli din caras. daca vreti permis de conducere si fara spaga, mergeti la BANDA1. Sarbatori Fericite dn instructor M. B. si la tot colectivul BANDA1

  34. Burlacu Alexandru spune:

    Am acumulat experiența necesare și am luat din prima atât sala cât și traseul. Sunt foarte mulțumit și recomand și altora Banda1!

  35. FELICIA PARFENIE spune:

    O echipă minunată Banda 1 🙂 din momentul în care m-am înscris și până la susținerea examenului practic, am întâlnit oameni care m-au îndrumat, sprijinit și încurajat. Am ajuns la Banda 1 după un examen practic eșuat într-un alt județ. Multumesc domnului instructor, Marian Bojica, pentru toată răbdarea, calmul și profesionalismul de care a dat dovadă. Am învățat foarte multe lucruri utile pe care le folosesc acum. Mulțumirii doamnei Violeta precum și întregii echipe Banda 1 pentru amabilitate, sprijin și competență. Recomand cu încredere această școală persoanelor care doresc să obțină permisul de conducere.

Postati un comentariu


*

Indicatoare

Curba dubla sau...

Indicatorul din imagine se instaleaza atunci cand ...

Trecere la nivel...

Se amplaseaza cu 50-200 m inaintea intersectiilor ...

Panouri succesive pentru...

Se instaleaza cate 5 astfel de panouri ...

Intersectie de drumuri

Este amplasat numai in afara localitatilor, la 50-200 ...

Sfarsitul drumului cu...

Indicatorul Sfarsitul drumului cu prioritate se ...

Presemnalizare trecere pietoni

Se instaleaza la 50-200 m de o ...

Panouri suplimentare la...

Panourile din imagine se monteaza la 300 ...

Intersectie cu un...

Se instaleaza in afara localitatilor, pe drumurile ...

Tunel

Indicatorul din imagine se gaseste la 50-200 ...

Drum cu denivelari

Acest panou se amplaseaza la 50-200 m ...